Iarba prin par,pe la The Note



Cuvintele au poposit din nou în oraşul lor de suflet. Pe scurt, aceasta e povestea concertului susţinut de Celelalte Cuvinte în clubul The Note. Legendara trupă rock a adunat laolaltă o serie de nostalgici, dar şi tineri care au fredonat piesele trupei, din decor nelipsind clasicele învârtiri ale pletelor. Pentru cei care le mai au, evident. Concertul a fost prilejuit de lansarea locală a celui mai nou disc al formaţiei Stem, dar evident din repertoriul celor două reprize de cântat n-au lipsit şlagăre ca “Un sfârşit e un început” sau celebra melodie cu “Iarbă prin păr, pe obrajii ei/ Şi pe ochii căprui/ Ce plângeau la zei”, aceasta din urmă cântată la bis. Deoarece în primele rânduri trupa a beneficiat de câţiva fani ce n-au împli-nit nici măcar frumoasa vârstă de zece anişori, solistul Călin Pop a dedicat una dintre piesele lor tocmai  pentru aceştia. La cântare s-au zărit o serie de personalităţi ca prefectul Ovidiu Drăgănescu şi viceprimarul Adrian Orza, care au stat în colţuri opuse ale clubului. În pauza concertului Ovidiu Drăgănescu a stat de vorbă cu membrii trupei şi a primit un tricou şi un disc semnat de aceştia. „Sunt fan al trupei de foarte mulţi ani“, a precizat el. Chiar dacă pe alocuri legendara formaţie ar fi putut suna ceva mai bine, per ansamblu a fost un recital de nota zece, ce a demonstrat că muzica rock veche are o sumedenie de fani. Fie că a fost vorba de balade ca “Dacă vrei cu tine lumina s-o împart, / Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard. / Dacă tot ce-i dus vrei din urmă s-ajung, / Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg” sau piese mai zgomotoase, Cuvintele au reuşit să fie pe placul publicului devotat. Problema asta cu „remember“ este una spinoasă însă. Îţi aduce aminte de chestiuni diverse, doar că la un moment dat te trezeşti în crunta realitate. O fi bine, o fi rău, rămâne la latitudinea ta.

Calificativ:

3.3/5 (6 voturi)

Trimite:
E-mail:
 

Adauga comentariu:

Nume:
E-mail:
(Nu va fi publicat)
Comentariu: