Melting Carousel
“Muzica noastră e pentru oameni, nu pentru roboţi.”
Una din cele mai proaspete şi interesante apariţii pe scena muzicală locală rock este Melting Carousel, o formaţie cu un stil eclectic, care printre altele a câştigat şi competiţia de tinere talente din cadrul festivalului Stufstock de anul trecut, unde de altfel au şi apărut pe scenă.
„Prin vara lui 2007 l-am cunoscut pe Luci (chitaristul) şi am început un proiect cu piesele mele mai vechi, pe care le-am prelucrat împreună cu el. Apoi, pe rând, am mai cooptat în trupă încă o solistă, un basist şi un toboşar, ajungând la o formulă stabilă de full-band la începutul lui 2008. Am cântat, evident, cel mai mult în Timişoara, dar şi la Lugoj, Cluj, Bucureşti, Vama Veche, Costineşti şi Szeged. Anul trecut am reuşit să câştigăm o sală de repetiţii prin concursul organizat de Casa Studenţilor din Timişoara şi am câştigat şi competiţia trupelor tinere de la Stufstock. La sfârşitul lui 2008 am rămas patru oameni în trupă, renunţând la solistă. Primul concert în formula nouă a fost, probabil, şi cel mai bun al nostru, în faţa a aproape două mii de oameni, la aniversarea trupei Byron. Acolo ne-am trezit printre invitaţi într-o companie selectă, împreună cu Artanu de la Timpuri Noi, Alexandrina Hristov şi Nae Caranfil. Deşi se spune că pentru a avea succes trebuie să te muţi la Bucureşti, fiindcă acolo se dă ora exactă, băieţii nu sunt prea convinşi de acest fapt. „Nu se dă ora exactă la Bucureşti, doar că acolo e mai mult public pentru concerte, deci şi industria muzicală. Dacă eşti dispus să faci des drumuri până acolo, nu e nicio problemă dacă eşti din Timişoara, Cluj sau Iaşi. TimeOut Bucureşti ne-a desemnat Best Newcomers pe 2008, iar în Timişoara mulţi nici n-au auzit de noi. Problema în Timişoara e că oamenii nu prea mai consumă muzică live, sunt la modă jocheii de discuri care-ţi prezintă cum s-au jucat ei acasă pe laptop şi fac selecţii din piesele altora. Dar cu toate astea, noi tot în Timişoara ne simţim cel mai bine“, spune Alex.
În ceea ce priveşte eticheta muzicii realizate de ei, cla-sificarea este una cât se poate de dificilă. „Mai demult îi zicea alternative, acum toată lumea îi spune indie. Ideea e că noi nu ne-am propus să ne facem trupă de brit pop sau “să cântăm ca_Cat Power”(apreciaţi cacofonia!), ci ne-am propus să cântăm ce ne vine. Nu vrem nici să facem muzică de dat din cur sau de ‘viaţa e frumoasă, fetelor’ şi nici de ‘viaţa-i de căcat, băieţi’. De aici şi schimbările subite de ritm din anumite piese şi trecerea de la o stare la alta. Muzica noastră e pentru oameni, nu pentru roboţi. Influenţele nu le avem în cap când compunem, dar probabil trupele pe care le ascultăm ne formează gândirea muzicală. Pot să spun că eu sunt fan Beatles, Beck, Nick Drake, Syd Barrett, Aidan Moffat, Zappa sau Andre 3000 şi abia am apucat să numesc o mică parte din artiştii a căror muzică şi gândire îmi place“, ne-a declarat Alex, care mai precizează faptul că greutăţile unei trupe aflate la început sunt de ordin material. „Dar odată ce-ai trecut de ele, te poţi lovi doar de propria lipsă de implicare sau de lipsa convingerii că asta e ce vrei să faci. Şi aici este un prag pe care trebuie să-l treci, ca să devii pro. Noi încă suntem amatori, dar măcar asta vine de la amare, care înseamnă a iubi. Noi abia aşteptăm să intrăm în studio să înregistrăm mai multe piese şi asta va fi prioritatea noastră în perioada ce urmează“.
„Prin vara lui 2007 l-am cunoscut pe Luci (chitaristul) şi am început un proiect cu piesele mele mai vechi, pe care le-am prelucrat împreună cu el. Apoi, pe rând, am mai cooptat în trupă încă o solistă, un basist şi un toboşar, ajungând la o formulă stabilă de full-band la începutul lui 2008. Am cântat, evident, cel mai mult în Timişoara, dar şi la Lugoj, Cluj, Bucureşti, Vama Veche, Costineşti şi Szeged. Anul trecut am reuşit să câştigăm o sală de repetiţii prin concursul organizat de Casa Studenţilor din Timişoara şi am câştigat şi competiţia trupelor tinere de la Stufstock. La sfârşitul lui 2008 am rămas patru oameni în trupă, renunţând la solistă. Primul concert în formula nouă a fost, probabil, şi cel mai bun al nostru, în faţa a aproape două mii de oameni, la aniversarea trupei Byron. Acolo ne-am trezit printre invitaţi într-o companie selectă, împreună cu Artanu de la Timpuri Noi, Alexandrina Hristov şi Nae Caranfil. Deşi se spune că pentru a avea succes trebuie să te muţi la Bucureşti, fiindcă acolo se dă ora exactă, băieţii nu sunt prea convinşi de acest fapt. „Nu se dă ora exactă la Bucureşti, doar că acolo e mai mult public pentru concerte, deci şi industria muzicală. Dacă eşti dispus să faci des drumuri până acolo, nu e nicio problemă dacă eşti din Timişoara, Cluj sau Iaşi. TimeOut Bucureşti ne-a desemnat Best Newcomers pe 2008, iar în Timişoara mulţi nici n-au auzit de noi. Problema în Timişoara e că oamenii nu prea mai consumă muzică live, sunt la modă jocheii de discuri care-ţi prezintă cum s-au jucat ei acasă pe laptop şi fac selecţii din piesele altora. Dar cu toate astea, noi tot în Timişoara ne simţim cel mai bine“, spune Alex.
În ceea ce priveşte eticheta muzicii realizate de ei, cla-sificarea este una cât se poate de dificilă. „Mai demult îi zicea alternative, acum toată lumea îi spune indie. Ideea e că noi nu ne-am propus să ne facem trupă de brit pop sau “să cântăm ca_Cat Power”(apreciaţi cacofonia!), ci ne-am propus să cântăm ce ne vine. Nu vrem nici să facem muzică de dat din cur sau de ‘viaţa e frumoasă, fetelor’ şi nici de ‘viaţa-i de căcat, băieţi’. De aici şi schimbările subite de ritm din anumite piese şi trecerea de la o stare la alta. Muzica noastră e pentru oameni, nu pentru roboţi. Influenţele nu le avem în cap când compunem, dar probabil trupele pe care le ascultăm ne formează gândirea muzicală. Pot să spun că eu sunt fan Beatles, Beck, Nick Drake, Syd Barrett, Aidan Moffat, Zappa sau Andre 3000 şi abia am apucat să numesc o mică parte din artiştii a căror muzică şi gândire îmi place“, ne-a declarat Alex, care mai precizează faptul că greutăţile unei trupe aflate la început sunt de ordin material. „Dar odată ce-ai trecut de ele, te poţi lovi doar de propria lipsă de implicare sau de lipsa convingerii că asta e ce vrei să faci. Şi aici este un prag pe care trebuie să-l treci, ca să devii pro. Noi încă suntem amatori, dar măcar asta vine de la amare, care înseamnă a iubi. Noi abia aşteptăm să intrăm în studio să înregistrăm mai multe piese şi asta va fi prioritatea noastră în perioada ce urmează“.
440 Vizualizari
