Alexandrina, cea cu publicul copilas

Deşi e cunoscută graţie melodiei Fata care merge pe jos,
Alexandrina (Hristov) a venit la întâlnirea pentru această rubrică din revistă cu maşina.
Alături de Petre Ionuţescu (Blazzaj) într-o cafenea din Piaţa Unirii, solista care a cântat pentru prima oară în oraşul nostru la 700 Cofee & Lounge a rămas mirată când am întrebat-o care e asemănarea dintre ea şi Anna Lesko. „N-am nici o părere, fiecare face ce vrea. Fiecare e pe drumul lui. Dacă îi place ce face…asta e“, ne-a spus solista care vine din Republica Moldova şi este îndrăgostită (şi) de pictură.
Comparată de unii cu Tori Amos şi având parte de recenzii cât se poate de pozitive, Alexandrina reuşeşte să aducă un strop de normalitate în industria muzicală autohtonă prin naturaleţea sa dublată de o echipă alcătuită din meseriaşi.
„Cochetez cu pictura în mod agresiv, sunt pictor de profesie. M-am apucat de muzică fiindcă arta n-are margini. M-am format cu Tori Amos, m-am îndrăgostit de ea pe la 14 ani“, mai spune ea, la care Petre adaugă: „Albumul ei de debut e o complexitate de stiluri, între electro şi instrumente acustice cu influenţe de rnb pop electric“.
Mai aflu că echipa care a realizat materialul a numărat 11 instrumentişti şi că vor exista două concepte live: cu şapte oameni invitaţi pe scenă (în locurile unde criza n-a ajuns încă!) şi în formulă de trei.
Urmează o întrebare dificilă: „Ce părere ai de scena muzicală din România?“. Şi un răspuns elegant: „E varză, dar poate asta n-ar trebui să apară“….
Discul ei de debut (cu titlu secret!) a fost înregistrat în două studiouri din Timişoara, cu trei ingineri de sunet şi s-a masterizat în New York.
Peste câteva zile, într-o vineri numa’ bună de cântări, 700 Cofee & Lounge a fost luat cu asalt. Alături de ea s-au aflat Petrică, Gabi Almassi şi K – Lu la platane. După aplauzele sincere de la sfârşit, era clar că a fost un concert beton.
„Eu cred că oamenii oricând şi oriunde au nevoie de muzică de suflet. Pentru că sufletul şi muzica (arta în general) sunt energiile care mişcă corpul fizic, schimbă vieţi, direcţii de drumuri. Eu nu ştiu cum va fi primit albumul de debut, dar eu ştiu că vreau să dau tot ce am mai bun. Cert este că oamenii sunt sensibili şi intuiţia nu-i minte niciodată. Publicul meu e un copilaş încă (mă refer la cantitatea lui, nu la calitate), dar copilaşul este sănătos şi creşte pe zi ce trece. Eu mă bucur de publicul pe care îl am şi îi mulţumesc din suflet că există“, ne-a mai lămurit Alexandrina.
Cât despre concert: am văzut oameni care n-au mai scos nasul demult pe la manifestările astea numite generic concerte şi am văzut o voce deosebită. În final, am rămas cu aceeaşi întrebare retorică: cum se face că majoritatea lucrurilor care vin de peste Prut în muzică au ceva-n plus faţă de încercările disperate de pe la noi?