Unora le place Compact




Compact a adunat destul de multă lume cu ocazia cântării pe care băieţii au susţinut-o într-o seară de joi la Club 30.
S-au văzut o mulţime de feţe care în mod normal nu îşi deplasează partea dorsală la evenimente. Veniţi speciali pentru retrăirea momentului cu Fata din vis alături de soţie/prietenă şi pentru a aprinde brichete pe senti-urile care mai demultişor mergeau la suflet.
S-au văzut şi oficialităţi. Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT sau Adrian Orza, viceprimarul oraşului. Sound-ul a fost bun. Cât se poate de bun pentru Compact, o trupă care cântă exact cum se cânta pe vremuri.
Au mai fost şi autografe după concert, poze şi câte şi mai câte. O păsărică ne-a şoptit că viceprimarul Adrian Orza a plecat de la faţa locului cu numărul de telefon al rockerilor. Semn că ne putem aştepta ca Fata din vis să răsune şi la manifestările oraşului…


Calificativ:

1.9/5 (10 voturi)

Trimite:
E-mail:
 

Adauga comentariu:

Nume:
E-mail:
(Nu va fi publicat)
Comentariu: