- Cum se distrează Nicu Covaci?
- Zilele mele nu prea se diferenţiază. Trăiesc într-o zonă în care alţii îşi fac concediul. Unde trăiesc eu în Spania e o zonă paradisiacă, divină. Ai munţi în spate, pădure de pini şi la cinci minu-te ajungi la mare. Sunt 320 de zile de soare pe an. Miroase extraordinar. Calci pe levănţică şi rozmarin, pe busuioc. Lumina este atât de puternică încât distorsionează efectiv. Când am început să pictez mă uitam în soare şi dup-aia vedeam culorile. Prietenii îmi ziceau uneori: ce faci, ai luat droguri, ce culori vezi tu aici? Lumina e formidabilă. Marea e frumoasă, curată. Sunt şi scafandru şi e superb: ai vizibilitate până la 30 de metri. La prima mea scufundare cu butelie, când am văzut sub mine fundul mării, m-am speriat. M-am agăţat de barcă, atât de curată e marea. Mai şi vânez subacvatic. Vânătoarea subacvatică e una din distracţiile mele. Mai am şi motocicleta, iar acolo sunt nişte drumuri extraordinare, cu curbe, prăpăstii…

- Dar despre cântările şi băutele de acolo, ce ne puteţi spune?
- Să nu uităm că Spania a fost colonie engleză. Deci am mulţi vecini englezi sau irlandezi. Vecinul de sub mine e şeful unei orchestre cu cimpoaie. În plus, în preajmă am muzicieni care au cântat în trupe ca Pink Floyd, Humble Pie sau Black Sabbath. Ne mai întâlnim, bem,  cântăm, ne înveselim. Mai facem session-uri, cântăm în cluburi, facem chefuri pe băute. E o atmosferă… Dacă n-aş avea această Spania unde să-mi încarc bateriile, eram terminat demult.

- De ce consideraţi că nouă ne lipseşte această detaşare? De ce oamenii sunt încrâncenaţi? La urma urmei, chiar şi când treci graniţa cu Ungaria, vezi oamenii zâmbind pe stradă…